După cum cred că era normal, am mai fost o data la Isverna (sau Izverna?).
Tura asta am fost motivat fiind de noua mea achiziție, să testez un prototip de lanternă la care lucrez, dar și împins de dorinta de a îmi rupe spatele cu dublele, prin tuneluri accidentate cu apa rece și pline de întuneric.
Seceta prelungită de anul asta a schimbat un pic situația în peșteră. Lacul Verde e aproape secat, stalactitele sunt uscate, Sifonul Verde e impracticabil deoarece nivelul apei a scazut cu vreo 4 metri. Sifonul Galben are si el cu un metru mai puțin iar Galeria Plutașilor a devenit foarte accesibilă, apa nu mai curge prin ea, motiv pentru care am și vizitat-o. Am văzut locul unde s-a intâmplat și accidentul cu cei doi unguri și țin să precizez că dacă nu ești foarte atent, inclusiv cand nu curge apa, ai șanse destul de mari să te accidentezi. Aceasta galerie este îngustă, podeaua find neregulată și înclinată. Sunt două locuri unde deși nu mai curgea râul, apa îmi ajungea până la piept. Apoi cel mai problematice mi s-au părut zonele din capetele galeriei unde pe podea erau niște diaclaze. Cele dinspre Sifonul Galben erau adânci încât să îți intre piciorul până la genunchi, iar cele dinspre Sifonul Galben erau destul de încăpătoare și adânci cât să imobilizeze un scafandru cu tot cu duble în spate. Aici se pare că si-a gasit sfărsitul unul din cei doi scafandri unguri.
Acum să trecem la partea cu scufundările. Vineri si sâmbătă am facut cîte o scufundare în Sifonul Negru la 12 și apoi la 34 de metri. Nimic dificil, fiind deja un teren explorat și știind la ce să ne așteptăm.
Duminică după o noapte de febră si curs muci, ne-am trezit la 7 pregătiți să ne scufundăm. Ne-am dus la Mihai la "bază" și în urma unei mici discuții ne-a propus să încercăm să trecem de cotul de la -42 și să urcăm până la cel de la -12. Am hotărît să facem treaba asta după ce pleacă toată lumea (adică pe la ora 3-4), numai bine cât să mai mă desfund și eu un pic.
Noi (eu și SF) cu mințile noastre seci am zis că e numa bine că apucăm sa facem si noi ceva nou și vedem și ce e dincolo de cotitură. Problema e că dacă treci de cotitura aia nu prea mai ai cum să ieși în caz de apare vreo problemă. Dacă îl apucă freeflow-ul pe un regulator, e trist, dacă nu mai reusești să egalizezi, e iarăși trist dar dacă te apucă vreo narcoză e distractiv. Cam astea ar fi câteva din problemele care te-ar putea ține "după cotitură" cât să îți crească sansele destul de mult să o intâlnești pe doamna cu coasa (N.A. : acestă doamnă locuiește în peșteră și se ocupă cu selecția naturală a scafandrilor care greșesc). Planul era destul de simplu : mergem repede până la -40, verificăm gazul și NDL-ul, continuăm spre -12, cu mențiunea de a nu ne uita prea mult în sus să nu ne ia amețeala, apoi cum ajungem acolo o luăm repede înapoi și facem safety stop la -5m. Oricaruia dintre noi dacă i se face rau, îl ia amocu, etc, este liber să se întoarcă fără să anunțe grupul, iar în cazul în care ajunge la 1/3 din gaz anunță grupul și facem cale întoarsă indiferent de punctul în care ne aflăm. În teorie trebuia să ne scufundăm cu duble de 12 dar până la urmă ne-am dat cu duble de 10.
Pe la 3, după ce am plictisit-o pe Andreea cu întrebări și diverse discuții, am hotărât să intram în pesteră. Cand am ajuns la Galben ultimul grup tocmai pleca sa se scufunde în Negru. Eu și cu SF am hotărât să facem o plimbare prin Galeria Plutașilor. Ne-am întors și după înca vreo 15 minute s-a întors și grupul de scufundaci. S-au dezechipat, au strâns ceva echipament și au plecat. Mihai s-a apucat să umple buteliile. Dubla lu SF a luat aproape 200 de bari, a lui Mihai si Tudor cam 190 iar a mea doar 180. Compresoru' ala mare era în Ungaria la service, iar asta cu care se umpleau buteliile acum, era cam anemic și funcționa doar sub stricta supraveghere a Andreei, care trebuia să il purjeze și să il pornească manual atunci când era cazul. Pentru siguranță, s-au mai luat si două stageuri de 12, bineînțeles, nu de către mine și SF, căci aveam alte dificultăți cu care să luptăm.
Am ajuns la Negru iar ordinea intrării a fost : SF, eu, Mihai și ultimul Tudor. Datorită faptului că apa nu mai curgea și că noi, ca meseriașii, agitam toate particulele care îndrazniseră sa se ascundă pe undeva, vizibilitatea a fost proasta. În ultima zi, în Galben, vizibilitatea ajunsese la sub 2 metri, iar în Negru,, pe prima parte, era cam de 5-7m. Am început să ne scufundăm, iar eu eram destul de relaxat, în 4 minute am fost la - 30, coborând destul de încet căci îmi era un pic teama că mucii de pe sinusuri nu mă vor lăsa să egalizez. Aerul era ok, aveam cam 160 de bari. Apoi l-am vazut pe Mihai că mă depășeste și se duce ață la -40. Marim și noi un pic ritmul și cum ajungem la -40 Mihai o ia în sus pe sifon spre -12 cu mare viteză. Ma uit la gaz nedumerit, 150+ bari, mă uit la NDL, 6 minute. L-am ajuns din urmă pe SF, l-am "întrebat" dacă e bine și am mărit viteza să ajung la Mihai care ajunsese deja sus și ne aștepta. Galeria asta spre -12 e la fel de largă ca și cealalta de la intrare spre -40, dar se îngustează spre capatul de la -12 inde este o sală și o platformă aproape orizontală. Când mă uitam în sus după Mihai am văzut că la capăt era tavanul întunecat de îți dădea senzația că nu se mai termină. Apa era netulburată, la fel de cristalină ca in prima mea vizită in Isverna. De asta am avut însă eu și SF grijă. Mi-e nu mi-a ieșit frog kiku de nici o culoare (să fie oare de vină cizmele de la drysuit care îs cu 3 numere mai mari sau incompetența mea?) drept urmare fiind nevoie de viteză am pedalat cum am știut eu mai bine. Fix la minutul 11 și 140 de bari, am ajuns la platforma orizontală, m-am uitat înprejur si am zărit la vreo douăzeci și ceva de metri mai încolo unul dintre "poduri". Podurile astea (două la număr) se aflau la capătul platformei care cobora cățiva metri, si erau de fapt ca niște lespezi orizontale perpendiculare pe pereții laterali ai sifonului. În nici 20 de secunde il văde pe Mihai că îmi face semn să o iau înapoi (iarăși eu un pic nedumerit unde e graba ca nu ajunsesem la 1/3 din gaz). Tudor era deja înainte și coborăse vreo 10m, si era urmat la vreo 4m de SF. Am băgat pedală-viteză până la -5 unde am făcut safety stop. Aici am stat un pic liniștit și apoi a început un cârcel să mă traga incet de gambă. Am început să mă agit și m-a lăsat. Aveți mai jos profilul scufundării.
Am ieșit și prostia din mine a început să pună întrebări: de ce ne-am grăbit așa tare eu mai avănd 100 de bari. Explicația a fost simplă: Mihai și Tudor mai făcuseră două scufundări până la -40 în ziua aia și riscau sa depasească NDL astfel fiind obligați să stea la deco. Apoi mai erau și obosiți ei fiind în peșteră de la 8 dimineața. Well, I'm a fucking ignorant.
Ca să trag o concluzie: a fost o scufundare extrem de dificilă, în codiții dificile. Nu m-am așteptat să fie atât de grea și nici nu am fost pregatit, tehnic, fizic și mental. Fără cei doi "însoțitori" mi-e teamă că m-ar fi furat peisajul și aș fi dat-o în deco sau aș fi ieșit chiar la limită, lucru nepermis într-un mediu cu atâtea riscuri. După cum am zis mai devreme doamna cu coasa abea așteaptă pe cineva să greșească.
Partea bună este că am făcut cea mai bună investiție cu drysuitul care izoleaza foarte bine, doar că trebuie să îi schimb cizmele. Apoi prototipul de lanternă a ținut foarte bine la adancime și face lumină excelentă. Dar cel mai important este că am trăit o experiența extraordinară din care am foarte multe de învățat.
Tura asta am fost motivat fiind de noua mea achiziție, să testez un prototip de lanternă la care lucrez, dar și împins de dorinta de a îmi rupe spatele cu dublele, prin tuneluri accidentate cu apa rece și pline de întuneric.
Seceta prelungită de anul asta a schimbat un pic situația în peșteră. Lacul Verde e aproape secat, stalactitele sunt uscate, Sifonul Verde e impracticabil deoarece nivelul apei a scazut cu vreo 4 metri. Sifonul Galben are si el cu un metru mai puțin iar Galeria Plutașilor a devenit foarte accesibilă, apa nu mai curge prin ea, motiv pentru care am și vizitat-o. Am văzut locul unde s-a intâmplat și accidentul cu cei doi unguri și țin să precizez că dacă nu ești foarte atent, inclusiv cand nu curge apa, ai șanse destul de mari să te accidentezi. Aceasta galerie este îngustă, podeaua find neregulată și înclinată. Sunt două locuri unde deși nu mai curgea râul, apa îmi ajungea până la piept. Apoi cel mai problematice mi s-au părut zonele din capetele galeriei unde pe podea erau niște diaclaze. Cele dinspre Sifonul Galben erau adânci încât să îți intre piciorul până la genunchi, iar cele dinspre Sifonul Galben erau destul de încăpătoare și adânci cât să imobilizeze un scafandru cu tot cu duble în spate. Aici se pare că si-a gasit sfărsitul unul din cei doi scafandri unguri.
Acum să trecem la partea cu scufundările. Vineri si sâmbătă am facut cîte o scufundare în Sifonul Negru la 12 și apoi la 34 de metri. Nimic dificil, fiind deja un teren explorat și știind la ce să ne așteptăm.
Duminică după o noapte de febră si curs muci, ne-am trezit la 7 pregătiți să ne scufundăm. Ne-am dus la Mihai la "bază" și în urma unei mici discuții ne-a propus să încercăm să trecem de cotul de la -42 și să urcăm până la cel de la -12. Am hotărît să facem treaba asta după ce pleacă toată lumea (adică pe la ora 3-4), numai bine cât să mai mă desfund și eu un pic.
Noi (eu și SF) cu mințile noastre seci am zis că e numa bine că apucăm sa facem si noi ceva nou și vedem și ce e dincolo de cotitură. Problema e că dacă treci de cotitura aia nu prea mai ai cum să ieși în caz de apare vreo problemă. Dacă îl apucă freeflow-ul pe un regulator, e trist, dacă nu mai reusești să egalizezi, e iarăși trist dar dacă te apucă vreo narcoză e distractiv. Cam astea ar fi câteva din problemele care te-ar putea ține "după cotitură" cât să îți crească sansele destul de mult să o intâlnești pe doamna cu coasa (N.A. : acestă doamnă locuiește în peșteră și se ocupă cu selecția naturală a scafandrilor care greșesc). Planul era destul de simplu : mergem repede până la -40, verificăm gazul și NDL-ul, continuăm spre -12, cu mențiunea de a nu ne uita prea mult în sus să nu ne ia amețeala, apoi cum ajungem acolo o luăm repede înapoi și facem safety stop la -5m. Oricaruia dintre noi dacă i se face rau, îl ia amocu, etc, este liber să se întoarcă fără să anunțe grupul, iar în cazul în care ajunge la 1/3 din gaz anunță grupul și facem cale întoarsă indiferent de punctul în care ne aflăm. În teorie trebuia să ne scufundăm cu duble de 12 dar până la urmă ne-am dat cu duble de 10.
Pe la 3, după ce am plictisit-o pe Andreea cu întrebări și diverse discuții, am hotărât să intram în pesteră. Cand am ajuns la Galben ultimul grup tocmai pleca sa se scufunde în Negru. Eu și cu SF am hotărât să facem o plimbare prin Galeria Plutașilor. Ne-am întors și după înca vreo 15 minute s-a întors și grupul de scufundaci. S-au dezechipat, au strâns ceva echipament și au plecat. Mihai s-a apucat să umple buteliile. Dubla lu SF a luat aproape 200 de bari, a lui Mihai si Tudor cam 190 iar a mea doar 180. Compresoru' ala mare era în Ungaria la service, iar asta cu care se umpleau buteliile acum, era cam anemic și funcționa doar sub stricta supraveghere a Andreei, care trebuia să il purjeze și să il pornească manual atunci când era cazul. Pentru siguranță, s-au mai luat si două stageuri de 12, bineînțeles, nu de către mine și SF, căci aveam alte dificultăți cu care să luptăm.
Am ajuns la Negru iar ordinea intrării a fost : SF, eu, Mihai și ultimul Tudor. Datorită faptului că apa nu mai curgea și că noi, ca meseriașii, agitam toate particulele care îndrazniseră sa se ascundă pe undeva, vizibilitatea a fost proasta. În ultima zi, în Galben, vizibilitatea ajunsese la sub 2 metri, iar în Negru,, pe prima parte, era cam de 5-7m. Am început să ne scufundăm, iar eu eram destul de relaxat, în 4 minute am fost la - 30, coborând destul de încet căci îmi era un pic teama că mucii de pe sinusuri nu mă vor lăsa să egalizez. Aerul era ok, aveam cam 160 de bari. Apoi l-am vazut pe Mihai că mă depășeste și se duce ață la -40. Marim și noi un pic ritmul și cum ajungem la -40 Mihai o ia în sus pe sifon spre -12 cu mare viteză. Ma uit la gaz nedumerit, 150+ bari, mă uit la NDL, 6 minute. L-am ajuns din urmă pe SF, l-am "întrebat" dacă e bine și am mărit viteza să ajung la Mihai care ajunsese deja sus și ne aștepta. Galeria asta spre -12 e la fel de largă ca și cealalta de la intrare spre -40, dar se îngustează spre capatul de la -12 inde este o sală și o platformă aproape orizontală. Când mă uitam în sus după Mihai am văzut că la capăt era tavanul întunecat de îți dădea senzația că nu se mai termină. Apa era netulburată, la fel de cristalină ca in prima mea vizită in Isverna. De asta am avut însă eu și SF grijă. Mi-e nu mi-a ieșit frog kiku de nici o culoare (să fie oare de vină cizmele de la drysuit care îs cu 3 numere mai mari sau incompetența mea?) drept urmare fiind nevoie de viteză am pedalat cum am știut eu mai bine. Fix la minutul 11 și 140 de bari, am ajuns la platforma orizontală, m-am uitat înprejur si am zărit la vreo douăzeci și ceva de metri mai încolo unul dintre "poduri". Podurile astea (două la număr) se aflau la capătul platformei care cobora cățiva metri, si erau de fapt ca niște lespezi orizontale perpendiculare pe pereții laterali ai sifonului. În nici 20 de secunde il văde pe Mihai că îmi face semn să o iau înapoi (iarăși eu un pic nedumerit unde e graba ca nu ajunsesem la 1/3 din gaz). Tudor era deja înainte și coborăse vreo 10m, si era urmat la vreo 4m de SF. Am băgat pedală-viteză până la -5 unde am făcut safety stop. Aici am stat un pic liniștit și apoi a început un cârcel să mă traga incet de gambă. Am început să mă agit și m-a lăsat. Aveți mai jos profilul scufundării.
Am ieșit și prostia din mine a început să pună întrebări: de ce ne-am grăbit așa tare eu mai avănd 100 de bari. Explicația a fost simplă: Mihai și Tudor mai făcuseră două scufundări până la -40 în ziua aia și riscau sa depasească NDL astfel fiind obligați să stea la deco. Apoi mai erau și obosiți ei fiind în peșteră de la 8 dimineața. Well, I'm a fucking ignorant.
Ca să trag o concluzie: a fost o scufundare extrem de dificilă, în codiții dificile. Nu m-am așteptat să fie atât de grea și nici nu am fost pregatit, tehnic, fizic și mental. Fără cei doi "însoțitori" mi-e teamă că m-ar fi furat peisajul și aș fi dat-o în deco sau aș fi ieșit chiar la limită, lucru nepermis într-un mediu cu atâtea riscuri. După cum am zis mai devreme doamna cu coasa abea așteaptă pe cineva să greșească.
Partea bună este că am făcut cea mai bună investiție cu drysuitul care izoleaza foarte bine, doar că trebuie să îi schimb cizmele. Apoi prototipul de lanternă a ținut foarte bine la adancime și face lumină excelentă. Dar cel mai important este că am trăit o experiența extraordinară din care am foarte multe de învățat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu